Lansăm Creditul Primus Student, pentru finanţarea taxelor de studii

Banca Comercială Feroviara intră pe piaţa creditelor pentru studenţi cu un produs simplu şi accesibil, dedicat celor care plătesc taxe de studii, indiferent dacă este vorba despre cursuri universitare, postuniversitare sau de specializare, în ţară sau în străinătate.

credit finantare studii cel mai bun pachet pentru studenti

Cu Primus Student, beneficiarul (fie că este vorba despre studentul însuşi sau despre un membru al familiei) poate contracta un credit în suma de până la 5000 de euro pentru plata taxelor de şcolarizare. Durata de creditare merge până la cel mult 4 ani, cu o dobândă fixă de 8.5% pe an. Creditul se acordă rapid, fără avans şi fără comisioane de analiză, utilizare şi administrare.

Creditul Primus Student poate fi contractat fără garanţii imobiliare, prin intermediul unui cont Primus, deschis la costuri zero. În acest mod, Banca Comercială Feroviara îşi doreşte să sprijine învăţământul superior şi pe tinerii care vor să obţină o diplomă universitară.



Banca Comercială Feroviara S.A. s-a lansat în anul 2009 cu un capital privat, integral românesc şi are în prezent 15 unităţi, în 11 oraşe importante ale ţării, oferind clienţilor săi, persoane fizice şi juridice, o gamă completă de servicii financiar-bancare, în lei şi valută: www.bancaferoviara.ro.




CONTACTEAZA-NE!
comunicare@bfer.ro

MEDIA KIT

Antreprenori

Investim încredere în succesul afacerii tale.

Taxe și impozite plătite prin sucursalele BCF

PRIMUS Signature

Serviciul nostru de Dedicated Banking.

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra.